„Nu preţuieşti oamenii până când nu simţi gustul amar al singurătăţii şi atunci realizezi că o vorbă te-ar încălzi mai mult decât soarele şi tot ce îţi doreşti e să fie cineva lângă tine”. Sunt cuvintele lui Daniel Defoe, și la fel, fiecare, la o anumită vârstă realizează că cei dragi nu mai sunt cu el. Atunci începe analiza estimărilor proprii pe care le-am făcut față de ei, și constatăm adesea că prețuirea lor nu a fost la justa valoare, adică mai clar noi nu ne-am comportat ca niște creștini socotindu-ne cam neprihăniți.
Saul din Tars era neprihănit, dar nu era creştin. Trăirea după un cod moral riguros nu l-a făcut o creaţie nouă, dar revelaţia lui Isus-Mesia l-a transformat.
Întilnirea cu Isus cel înviat din morţi a fost cea mai importantă trăire din viaţa lui. „Stârpitura” a devenit o făptură nouă. Tot aşa este şi astăzi.
Numai dacă ţi s-a revelat Isus poţi spune cu temei că eşti creştin. Altfel, nu. El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.
Cartea îmbină dezvoltarea gândurilor de mai sus aducând în actualitate trăiri îngropate de vreme: amintirile religioase şi laice ale scriitorului. El crede că în cele spuse despre revelaţie, se vor identifica cei ce sunt hărăziţi s-o primească de la Dumnezeu.
Cartea este şi un omagiu adus celor ce au onorat revelaţia şi pe AUTORUL ei.
Clik pe link-ul de mai jos pentru descărcarea cărții în format PDF:
Și tata a plâns de Buni Cocar, Bucureşti, 2009
