Istoria bisericii

Biserica „Nădejdea” din cartierul Giulești este una din primele biserici baptiste înființate în București la începutul secolului trecut. Anterior, de-a lungul câtorva decenii în capitală și-au deschis porțile bisericile: „Betania” din strada Popa Rusu, „Golgota” din  bulevardul N. Titulescu, „Providența” din cartierul Ferentari și „Sfânta Treime” din strada Iuliu Valaori (inițial pe strada Apele Minerale și apoi pe șoseaua Mihai Bravu).

1930 – 1932

La 10 aprilie 1932 fratele Manolescu Constantin a fost ordinat în biserica din casa sa, pe strada Arad nr. 35, unde a luat naștere biserica baptistă „Grivița” în care se întâleau mai mulți frați din zonă. Această biserică a crescut numeric și datorită misionariatului făcut în comuna Giulești (numele vechi comuna Costeasca aflată pe atunci în afara Bucureștiului) de fratele Țopa Ioan din 1930, care a fost ordinat în biserica din Ferentari pe 12 iulie 1931. Fratele Manolescu plecând la o școală de misiune baptistă în Elveția, lasă conducerea bisericii în slujba tânărului pastor care la sugestia mai multor membri convertiți din zonă cumpără un fost atelier de tâmplărie în strada Alexandru Costescu nr. 4 (astăzi strada Luduș nr. 4) deoarece cele două camere din strada Arad nu mai erau suficente ca spațiu. 

1933

În timpul Marii Crize economice, în 1933 (când în februarie a avut loc în apropiere, greva de la Atelierele Grivița) un grup de creștini îndrumați de tânărul spițer, pastorul Țopa Ioan, venit în Giulești din 1931 ca misionar de la biserica baptistă din Ferentari, a cumpărat terenul și clădirea unui atelier de tâmplărie din mărginașul cartier bucureștean. În toamna aceluiași, după renovare, la data de 15 septembrie 1933, Biserica Baptistă din Giulești și-a deschis porțile la prezenta locație.

1933 – 1939

Numărul enoriașilor a crescut an de an până la începutul celui de-al doilea Război Mondial când tinerii din biserică au fost chemați sub arme. Printre ei a fost mobilizat și trimis pe front și pastorul Țopa Ioan.

1940 – 1944

În perioada Statului Național-Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) în biserică a predicat, ținând locul pastorului plecat pe front, reverendul Richard Wurmbrand însoțit adesea și de Filip Șmilovici convertit la creștinism după vizitele și rugăciunile unui grup de misionari, veniți la sanatoriul Zerlendi din Giulești, condus de fratele Moceanu. În timpul Rebeliunii legionare în zilele de 21-23 ianuarie a avut loc pogromul evreilor din București. Legionarii au năvălit în timpul slujbei în biserica baptistă din Giulești l-au arestat pe reverendul Richard Wurmbrand și au sigilat ușile bisericii. A urmat o scurtă perioadă de întrerupere a serviciilor religioase timp în care biserica a fost folosită drept grajd pentru caii armatei.

1945 – 1955

La terminarea războiului, odată cu redeschiderea bisericii a urmat „trezirea”, iar numărul enoriașilor a crescut. A urmat perioada comunistă, cu diferitele ei faze, ce a afectat biserica prin izolare, dar și prin creșterea spirituală a credincioșilor care nu mai țineau cont de „sfaturile” de a nu mai veni la biserică.

1956 – 1970

În faza „arondării” (1957-1962), bisericii din Giulești i-a fost impusă „transferarea” patrimoniului în cadrul Cultului Baptist, iar pastorul Țopa Ioan a fost înlocuit cu pastorul Bălgrădeanu Constantin, secretarul cultului, numit în această funcție de Securitate prin intermediul Departamentului Cultelor.

1971 – 1978

În anii ʼ70 sub aceași conducere pastorală numărul enoriașilor a scăzut vertiginos. După cutremurul din 1977 biserica baptistă din Giulești a fost grav avariată, iar serviciile religioase s-au mutat pentru o perioadă la capela Seminarului Teologic Baptist din strada Berzei. Refăcută parțial biserica și-a reînceput serviciile religioase în vechiul locaș în 1978, dar cu mult mai puțini enoriași.

1980 – 1985

După o scurtă perioadă (mai mult de jumătate de an în 1979) când a slujit ca pastor responsabil fratele Clintoc Viorel, în 1980 a fost invitat să slujească în acest loc tânărul pastor Buni Cocar, care pe atunci păstorea biserica din Petroșani. După un an de rugăciuni insistente făcute de toți enoriașii a urmat „a doua trezire”. Atunci biserica a căpătat și numele ei actual de „Nădejdea”. De la 50 de membri cât mai erau în 1980 s-a ajuns la 200-300 în 1985. De ce nu o cifră exactă? Peste 100 de enoriași (o parte din comunele din jurul Bucureștiului: Buftea, Popești-Leordeni și din provincie, Fântânele) veneau doar la Cina Domnului și refuzau să fie înscriși în registrul bisericii deoarece aflaseră că Departamentul Cultelor își băga nasul prin acesta. Printre enoriași se aflau și personalități care aveau de suferit dacă numele lor se găsea înscris în registrul unei biserici. Enumăr doar câteva dintre ele: Ion Onoriu și Gabi Luncă, care în acea perioadă au trecut de la un repertoriu pur lăutăresc la cel religios, Nina Vucolov responsabila traducerilor clasicilor ruși la editura Univers, Aurel Pandele-Barbu șeful secției de restaurare carte veche de la Muzeul Național de Istorie al României și alții. Această „trezire” nu a fost văzută cu ochi buni de liderii regimului comunist. Îi deranja că veneau noi adepți ai credinței, cei mai mulți tineri, să fie botezați din diferite părți ale țării, dar mai ales că acești tineri și cei din București se bucurau la serviciile religioase ținute special pentru ei la Nădejdea, în loc să agreeze mișcările culturale de masă precum „Cenaclul Flacăra”. În 1985, chiar în a doua zi de Rusalii, biserica, nou construită, a fost demolată sub directa supraveghere a prim vice-premierului guvernului României comuniste, Ion Dincă, zis „Te-leagă”, după ce enoriașii au fost alungați cu furtunurile de apă și pastorul cu diaconii arestați.

1986 – 2013

După o perioadă scurtă de interimat a pastorului Ștefănuți Iosif , în 1987, la conducerea bisericii a fost numit pastorul Vasile Talpoș, secretar al cultului baptist. Deși puternic implicat în „servicii”, după căderea comunismului, în anii 1995-1996 conduce, organizatoric, construirea (a treia oară) a locașului actual al bisericii. În acea perioadă, mai precis până în 2014, biserica Nădejdea capătă treptat-treptat un iz tot mai instituțional, asemănător majorității cultelor din România.

2014 – prezent

Cu voia Domnului în 2014 Adunarea Generală alege ca pastor coordonator pe fratele Rusnac Ovidiu care împreună cu credincioșii bisericii Nădejdea continuă până azi să ducă lupta cea bună a credinței într-un București poluat cu tot felul de învățături și practici tot mai străine de Sfintele Scripturi. Doamne ajută-ne!