Înainte de emigrarea lui Buni Cocar în SUA, din cauza presiunii aparatului comunist asupra lui, am venit de cîteva ori invitat la Nădejdea – București și m-am încărcat de Neobișnuitul de acolo.
Era ceva special în Locul acela, care pe mine m-a inspirat și m-a motivat să cresc spiritual. Buni, fără să știe, de la distanță, mi-a fost un mentor de la care am învățat să îmi doresc mai mult de la Dumnezeu.
După plecarea sa din țară, în 1986, Biserica Nădejdea, m-a ales păstorul ei. Își doreau să fie păstoriți în continuare tot de un Cocar; doar că eu NU eram de calibrul lui Buni.
Însă surpriza mare n-a fost, că deși Biserica mă dorea la București, securitatea și Departamentul Cultelor din vremea aceea, nu mă doreau. Ci surpriza cu adevărat, cea mai mare, a fost că nici comunitatea baptistă, formată din pastori baptiști „spirituali” NU mă doreau nici ei. La asta chiar nu m-am așteptat.
Îmi amintesc că am fost invitat la o întîlnire cu conducerea comunității de București din vremea aceea și am rămas neplăcut surprins de abordarea lor răutăcioasă, disprețuitoare și batjocoritoare. M-a durut tare, căci ei erau considerați, și de mine, vedete spirituale în vremea aceea. Erau considerați lideri care se „luptau” cu securitatea.
Da, de unde! Ei, de fapt, se luptau alături de departamentul cultelor și de securitate, făcând exact jocul partidului comunist.
În fine, cînd am văzut că nici Departamentul și nici chiar Comunitatea fraților baptiști nu mă vor în București, am evitat să intru într-o luptă directă și am renunțat de-a mă muta la București.
Cu multă dragoste fraților din Nădejdea
Pastor Daniel Cocar
