Cine suntem

Biserica Creștină Baptistă Nădejdea este compusă din copii ai lui Dumnezeu care își doresc din toată inima să fie o lumină în cartierul Giulești și în București. Împreună cu celelalte biserici baptiste din capitală și din țară căutăm să îndeplinim cu responsabilitate mandatul încredințat de Domnul Isus de a propovădui Cuvântul oricărei făpturi; și oricine crede să fie botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Mereu căutăm mijloace proaspete de răspândire a Evangheliei și suntem gata să aducem Domnului o închinare plăcută Lui.

Biserica Creștină Baptistă Nădejdea

Credința și viziunea noastră

Niciodată Dumnezeu nu a rămas în pană de soluții pentru poporul Său. Când a fost nevoie, a despicat Marea Roșie în două și a făcut un drum prin mare. A înmuiat inimi de împărați și a asigurat continuitatea lui Israel până la împlinirea vremii când a trimis pe Fiul Său, Isus Cristos, să se nască prin fecioara Maria, să pătimească și să moară pentru păcatele întregii omeniri. Dar a treia zi a înviat, și după înălțarea Sa la dreapta Tatălui, în ziua Cincizecimii a trimis Duhul Sfânt prin care a luat naștere Biserica Sa. Ca atunci, acum și până la împlinirea Scripturilor și așezarea tuturor lucrurilor la picioarele Tatălui, Cristos domnește în și prin Biserica Sa. De aceea îi asigură continuitatea cu promisiunea: Porțile locuinței morților nu vor birui Biserica Mea! Dacă ai citit aceste rânduri până aici îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să ne cunoști și mă rog ca Dumnezeu să te binecuvânteze și să-ți poarte de grijă în toate nevoile tale! Oricând ești bine venit în mijlocul nostru!

Pastor Coordonator, Ovidiu Rusnac

Conducerea bisericii

Ovidiu Rusnac
Pastor coordonator

Daniel Coman
Diacon, Secretar

Mihai Mocanu
Prezbiter, Responsabil de lucrarea cu seniorii

Adrian Dumitru
Prezbiter, Responsabil cu invatatura, cateheza

Vasile Tritean
Prezbiter, Responsabil cu Cina Domnului

Bogdan Silvesan
Diacon, Casier

Catalin Vasile
Diacon

Scroll to Top