Iubiți credincioși,
În aceste zile creștinii de pretutindeni sărbătoresc întruparea Fiului lui Dumnezeu. Lucrul acesta este bun înaintea lui Dumnezeu. El a trimis atunci oastea cerească de îngeri să cânte „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui” (Luca 2:14).
Astăzi, îngerii Lui suntem noi, care avem exact aceeași misiune – să spunem tuturor mărețul mesaj al Crăciunului: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12). Domnul Isus S-a făcut asemenea nouă pentru ca și noi, prin credința în El, să devenim asemenea Lui. Iată esența sărbătorii!
Din toată inima vă doresc sărbători binecuvântate, cu mulțumire și împlinire sufletească, spre slava lui Dumnezeu!
Pastor,
Ovidiu Rusnac
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București
